RO HU EN DE FR

Evenimente

aug
15

Let's Go Visible!


La Terenuri - Spațiu Comun în Mănăștur

Mai multe Mai puține

Ne dorim să aducem în fața unui public cât mai diversificat care nu e familiarizat cu teatrul si cu spațiile alternative un spectacol care vizează problema invizibilității sociale.

Considerăm că spectacolul "Provizoriu" e relevant pentru tema aleasă de noi, abordând într-o manieră foarte directă problemele de integrare socială cu care se confruntă diversele comunități ale Clujului. Trăim într-o societate excesiv de accelerată și individualistă în care problemele celuilalt nu mai reprezintă niciun interes. Vrem să atragem atenția asupra nevoii de comunicare între categoriile sociale și să contribuim la construirea unui dialog între generații. Credem că e important să îi cunoaștem pe cei de lângă noi și că prin artă putem să facilităm acest proces.

aug
17
aug
21

Biblioteca parcului central


Parcul Central „Simion Barnutiu”

Mai multe Mai puține

Desi suntem intr-o perioada in care cititul a redevenit iarasi un trend in randurile tinerilor, o bibiloteca Outdor in adevaratul sens nu este. In primul rand o asociem cu nevoia de a ne relaxa, de data asta fiind foarte accesibil sa treci prin parcul central , sa iei o carte de pe un raft, sau sa vi cu a ta, si hamacul sa te astepte. E o incurajare spre citit, incurajare spre deconectare.

Biblioteca Outor - initiativa grupului informal Minorswing -Persoanele care vor putea beneficia vor fi toate persoanele care vor dori sa treaca prin parc.

aug
18

Kolozsvár MEETing szemmel


Bistro Culina Nostra Terasz

Mai multe Mai puține

A MEETing, Erdélyi Magyar Építőmérnök Társaság szeretettel meghív minden kedves érdeklődőt, a KOLOZSVÁRI MAGYAR NAPOK keretein belül megrendezett, “Kolozsvár MEETing szemmel” című kiállítás megnyitójára, augusztus 18.-án, kedden 18.00 órakor, a Culina Nostra bisztró teraszára.

A kiállítás célja, hogy néhány kolozsvári és Kolozsvár környéki létező vagy tervezés alatt álló épület szerkezeti részletein mutassuk be az építőmérnöki szakma szépségeit.

A program támogatója a Com'on Kolozsvár projekt által, a Kolozsvári Polgármesteri Hivatal és Városi Tanács.

aug
20
aug
22

Teren de joacă muzical **Sounds Cluj**


Parcul Central „Simion Barnutiu” Piata Muzeului

Mai multe Mai puține

Sounds Cluj este un proiect interactiv care îsi propune să creeze muzică într-un mod inovativ pentru comunitatea locală. Evenimentul - un teren de joacă deschis tuturor - va avea loc între 20 - 22 august 2015, și va fi deschis publicului larg, toți trecătorii fiind invitați să încerce instrumentele muzicale și efectele digitale. Studioul nostru va fi amplasat în Piața Muzeului și în Parcul Central, iar melodiile vor fi înregistrate, ca mai apoi materialul să fie mixat și prelucrat de către DJ-i și compozitori locali. Rezultatul va fi un album cu sute de artiști colaboratori: oamenii din Cluj. Am invitat-o pe Vera Jónás ( o cântăreață renumită din Ungaria ) și echipa ei de la Institutul Snétberger, pentru a ne ajuta cu desfășurarea acestui proiect. Vera Jónás va susține un concert în încheierea evenimentului.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015 și este o inițiativă Com'on Cluj-Napoca.

aug
20
aug
22

Continental Music Event & Visual Journey


Hotel Continental

Mai multe Mai puține

Meet us at the best 2 day minifestival of August!

Monkeyneck (HU)
PALMFooD (HU) 
Missile (titus)
quidbop
KaDo
VULGARN

Visuals: Lamaskier & SameURL

Entry: Free!