RO HU EN DE FR

JONGLERIE CU POI – PANORAMIC POI

Număr voturi
643

O scurtă descriere a inițiativei RO

Timp de 5 zile Clujul va asista la un inedit spectacol de jonglerie cu poi, care va aduce în atenția publicului un nivel nou de artă a manipulării obiectelor de jonglat, printr-un concept unic în România văzut în premieră la Cluj. Acest tip de poi este special deoarece oferă un plus de inovație, prin posibilitatea înserării de imagini în acesta, ca ulterior prin manevrarea și jonglarea lui, imaginile să devină vizibile. Respectiv, publicul va fi martor pentru prima oară la o magie contemporană de creare instantă a unei imagini colorate odaă cu mișcarea rapidă a acestor obiecte. Acestea se comportă ca un dispozitiv LCD, creând o plasmă în jurul celui care jonglează. Este foarte imbucurător faptul că anul acesta Cluj-Napoca deține titlul de ”Capitală Europeană a tineretului 2015”, însă propunerea noastră vine cu acele completări, care chiar fac diferența și duc conceptul de show la gradul de superlativ. Astfel punem punctul pe „i” cu o coregrafie vizuală inedită, unde artiștii jongleri aduc acel plus de dinamism, acea rețetă unică care reușește să capteaze, să întrețină și să condimenteze atmosfera inedită din Cluj. Privirile celor prezenți la show vor fi furate de mișcările întortocheate și inexplicabile din cauza complexității în manevrare a artiștilor profesioniști. Cu sigurantă în urma acestui show spectatorii vor rămâne impresionați si cu multe imagini memorabile. Deoarece cunoaștem cu toții că reușita laturei de entertainment înseamnă un oraș activ și reprezintă totodată acea componenta importanta care isi pune amprenta în conceperea spectacolelor educaționale, calitative, aduse pentru prima dată in vizorul Romaniei- idei unice provenite tocmai din inima Ardealului. În spatele acestui concept stau designeri vestimentari care vor duce la bun sfârșit costumele artiștilor, coregrafi care vor construi un spectacol vizual de excepție și artiștii propriu-ziși care fac jonglerie cu poi de mai bine de 8 ani. Dorim ca acest eveniment să servească drept cartea de vizită a Clujului în materie de activități stradale și totodată să reprezinte atracția principală a tinerilor și nu numai, aici la ei acasa, chiar în sânul orașului lor. Pentru ca proiectul să capete viață avem nevoie de materiale pentru conceperea ținutelor vestimentare și achiziționarea efectivă a poi-urilor, pentru ca evenimentul să fie gata până la zilele Municipiului Cluj-Napoca.