RO HU EN DE FR

Youth under the spotlight

Număr voturi
90

O scurtă descriere a inițiativei RO

Scopul proiectului este crearea unui spațiu de întâlnire și comunicare destinat studenților și tinerilor municipiului Cluj-Napoca, prin realizarea unei serii de două evenimente unice, în cadrul căruia performerii sunt persoane a căror ocupație nu ține de mediul artistic. Încurajând tineri fără legătură cu mediul artistic să se expună creativ pe o scenă, se dorește, pe de o parte, descoperirea poveștilor și a talentelor care, în lipsa unui mediu în care se pot desfășura, rămân necunoscute, iar, pe de alta, dezvoltarea unui spirit comunitar între persoane care altfel nu ar intra în contact. Reprezentațiilevor includei tinerii clujeni cu vârste între 19 și 30 ani, indiferent de studii sau ocupație. Ambele reprezentații vor putea fi urmărite în timp real pe Internet. Activitățile proiectului conțin: activități de pregătire și promovare (inclusiv lansarea apelului pentru înscrierea performerilor), elaborarea spectacolelor și prezentarea acestora. Activitățile vor începe în 2 mai, cu lansarea open-callului de înscriere a participanților, va fi urmată de selectarea înscrișilor și întâlniri de lucru ale acestora cu regizorul Cristian Ban, care îi va coordona și va crea o structură a spectacolului, care să îmbine intervențiile lor originale într-o formă coerentă. Prima reprezentație va avea loc în iunie, la șase săptămâni de la lansarea call-ului. A doua reprezentație ca avea loc la finalul lui septembrie, după un proces pregătitor identic: lansarea apelului de înscriere, repetiții și reprezentația pentru public. Totul se va desfășura în spațiul cultural alternativ Reactor de creație și experiment, în sala studio a acestuia, care are toate dotările tehnice necesare unui spectacol. Ambele reprezentații vor putea fi urmărite live online.