RO HU EN DE FR

Books around Cluj

Număr voturi
162

O scurtă descriere a inițiativei RO

Scopul proiectului este acela de a promova literatura în rândul locuitorilor orașului Cluj-Napoca. De asemenea, dorim să abordăm diferite probleme din comunitatea clujeană, legate de incluziunea socială. Dorim să desfășurăm o serie de activități care să implice atât beneficiarii , cât și promotorii literaturii. Primul pas ar fi formarea echipelor de voluntari care ne va ajuta în prezentarea ideii proiectului actorilor principali și antrenarea acestora în proiect. Aceste echipe vor fi și cele care ne vor ajuta în adunarea cărților, acțiune pe care dorim să o desfășurăm sub forma unei campanii de donare, dar ne vor ajuta și în distribuirea acestora. A doua etapă a proiectului va fi reprezentată de achiziționarea de cărți de la anticariatele din Cluj-Napoca. Dorim să efectuăm acest pas pentru a putea realiza și o campanie virtuală, prin care să atragem cât mai mulți parteneri din rândul locuitorilor orașului Cluj-Napoca. Toate cărțile colectate vor fi distribuite prin cartierele orașului, acest pas fiind monitorizat prin intermediul pozelor făcute în momentul donării acestora. De asemenea, dorim realizarea unor puncte speciale de donare-colectare prin cartiere sau prin locațiile cheie pe care le-am identificat ( campus-uri, piețe, stații de autobuz intens tranzitate). A treia etapă a proiectului este reprezentată de distribuirea unei părți însemnate a cărților acumulate în zonele care sunt considerate ca fiind defavorizate. Nu dorim doar distribuirea acestora , ci dorim și implicarea comunității locale în procesul de folosire a acestora. Primul pas ar fi acela de a găsi parteneri din rândul profesorilor sau a studenților care studiază pedagogia din Cluj-Napoca, care ar fi interesați să participe la cursuri pentru copiii din aceste zone. Al doilea pas ar fi recunoașterea orelor de voluntariat, ca și practică sau puncte la un seminar pentru studenții care participă la acest proiect. Al treilea pas, care se desfășoră pe parcursul întregului proiect, este acela de documentare a progresului făcut de către copii și realizarea unei reviste, care să ateste beneficiile implicării întregii comunități. Perioada de desfășurare a acestui proiect va fi: - 1-16 Aprilie conceperea materialelor de promovare, care se va desfășura până pe 30 Octombrie și va cuprinde toți pașii proiectului. - 20 Aprilie distribuirea cutiilor pentru colectarea cartilor - 1-30 Aprilie incheierea de parteneriate - 4-29 Mai desfasurea activitatiilor din cadrul parteneriatelor - 12-14 Octombrie achizitionarea cartilor - 19-30 Octombrie distribuirea cartilor - restul activitatiilor se desfasoara pe toata durata proiectului Estimăm un număr de 60 de persoane implicate direct și 3000 de persoane implicate indirect.