RO HU EN DE FR

Lumini în cartier

Număr voturi
147

O scurtă descriere a inițiativei RO

Scopul proiectului Lumini în cartiere este să miște populația din rutina zilnică și accentuarea micilor bucurii ale vieții. Proiectul se adresează mai multor categorii de vârstă, din mai multe puncte ale orașului. În cadrul proiectului realizăm proiecții nocturne în cartierele clujene, iar suprafețele pe care vom proiecta sunt elementele spațiului urban, cum ar fi centralele termice sau garajele. Proiectul cuprinde mai multe puncte. Primul dintre ele reprezintă realizarea materialelor vizuale, prin implicarea locuitorilor din cartiere. Conform concepției, aceștia vor avea posibilitatea să participe la un atelier în cadrul căruia vor desena. Aceste desene vor fi materia primă pentru compunerea materialului vizual, care urmează să fie proiectat. Astfel, gradul de implicare al cetățenilor devine extrem de ridicat, pentru vor putea să își urmărească propriile creații, animate. Proiecțiile vor avea o durată cuprinsă între 40-60 de minute, și vor avea loc în trei sau patru cartiere clujene. Am dobândit experiență în domeniu prin evenimente gen ziua lui Matei Corvin, în 2015 februarie, cu public de 300 de persoane.