RO HU EN DE FR

Concursul Anual al Stundenţilor Arhitecţi

Număr voturi
159

O scurtă descriere a inițiativei RO

Concursul Anual al Studenţilor Arhitecţi, C|A|S|A, este o competiţie de arhitectură, bazată pe atelierul de proiectare din cadrul şcolilor de arhitectură. În Iulie, 2009, un grup de studenţi reprezentând cele 6 organizaţii studenţesti ale Facultăţilor de Arhitectură din România, s-au întalnit, au pus la punct un plan şi au reusit să îşi convingă profesorii ca toţi studenţii de anul 2, să aibă o temă generală de proiectare în cadrul atelierului de la şcoală. Pe baza aceluiaşi proiect, stundenţii de anul 2 pot participa în cadrul acestei competiţii. Ideea era prea frumoasă ca să eşueze, astfel am ajuns la a 6-a ediţie a acestei competiţii, unde deopotrivă organizatorii, studenţii, cadrele didactice şi alte persoane implicate au ajuns să o îndrăgească din ce în ce mai mult. Iniţiatorii acestei competiţii sunt reprezentanţii Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi – A.St.A. Cluj. Anul acesta, situl este in Cluj Napoca, datorită Capitalei Europene a Tineretului. Parcela se află pe strada Someşului, numărul 21. Calendarul competiţiei este divizat în 3 etape. Prima etapă, cea de lansare a temei are loc în data de 7 martie, în Cluj Napoca, unde se prezintă tema concursului, situl, regulamentul şi unde sunt aşteptaţi 500 de studenţi arhitecţi din toată ţara. A doua etapă a concursului reprezintă predarea proiectelor, după 9 săptămâni de atelier, în data de 8 mai 2015, urmând ca a treia etapă, cea a jurizării proiectelor să aibă loc în perioada 14, 15, 16 mai. Ceremonia de decernare a premiilor şi anunţarea câştigătorilor se va face in data de 17 mai. După terminarea concursului, o expoziţie cu planşele câştigătoare va avea loc în fiecare din şcolile de arhitectură participante. Numarul persoanelor implicate direct se ridică la 700 de studenţi, 50 de cadre didactice iar numărul persoanelor implicate indirect constituit din membrii ai juriului, studenţi voluntari şi altele. Resursele umane necesare pentru implementarea acestui proiect este de 30 de persoane. Lista materialelor cuprinde 500 de mape de prezentare pentru studenţi,50 de panouri expoziţionale pentru afişarea planşelor, 100 de afişe pentru promovarea evenimentului.