RO HU EN DE FR

Hoia-Baciu Project Info

Număr voturi
56

O scurtă descriere a inițiativei RO

Padurea Hoia-Baciu se bucura de atentia si interesul presei si a cercetatorilor inca din 1968, de cand tehnicianul militar Emil Barnea a surprins in cateva dintre fotografiile sale o farfurie zburatoare deasupra Poienii Rotunde, devenita una dintre locatiile de interes major din padure. Ulterior, fenomenele surprinse de cercetatori in zona Hoia-Baciu au trezit, pe langa interesul jurnalistilor de senzatie si a cercetatorilor, si interesul celor pasionati de paranormal dar care, datorita lipsei de informatii din teren, ajung cu greu in zonele mentionate in cartile scrise de-a lungul timpului de cei care si-au dedicat ani buni de cariera studiind fenomenele. Pe langa istoria misterioasa, padurea de 295 de hectare se bucura, din pacate, de taieri masive de copaci, in special toamna, cand locuitorii din satele apropiate se aprovizioneaza cu lemne pentru iarna. Initiativa Hoia-Baciu Project Info are menirea de a creste notorietatea padurii Hoia-Baciu, de a oferi un spatiu de recreere si explorare accesibil atat comunitatii locale cat si potentialilor vizitatori ai municipiului Cluj-Napoca, prin montarea unor panouri informative cu harta atractiilor in zonele de interes, si marcarea unui traseu accesibil tuturor celor dornici de plimbari in aer liber si explorarea unui spatiu avand o istorie incarcata, marcata de multe intrebari fara raspuns. Introducerea padurii Hoia-Baciu intr-un circuit turistic, la nivelul destinatiei turistice Cluj-Napoca sau, de ce nu, a Transilvaniei, bine cunoscuta pe plan international datorita nuvelei “Dracula”, ar putea aduce atat un plus de valoare locului, cat si un plus de sanatate celor care isi dedica cele cateva ore necesare unei vizite rapide in padure. De asemenea, pe langa beneficiarii directi ai proiectului, cei 20 de tineri implicati in implementarea efectiva a acestuia vor lua parte la procesul de culegere si selectare a informatiei, la o mica ecologizare a zonei, la crearea si montarea panourilor informative si marcarea efectiva a unui traseu turistic, cultural si sportiv in acelasi timp, simtindu-se implicati direct in dezvoltarea unei zone atat de interesante, controversate si cu potential turistic major, din orasul lor. Implementarea “Hoia-Baciu Project Info” presupune achizitia suporturilor pentru panourile informative, pensule, vopsea, saci menajeri pentru o mica ecologizare, manusi de protectie, vopsea luminiscenta, pensule si multa dedicare, din partea unei echipe dornice sa introduca padurea Hoia-Baciu in randul atractiilor turistice din Cluj-Napoca, Transilvania. Ca timp, implementarea proiectului presupune mai multe etape, si anume: culegerea informatiilor (circa o luna), gandirea design-ului si pictarea panourilor informative (circa doua luni), ecologizarea zonei (doua zile), instalarea panourilor in cele patru locatii cheie (2 zile) si realizarea marcajelor turistice (doua zile), dupa care speram ca rezultatele muncii echipei de implementare sa ramana la dispozitia tuturor celor interesati cel putin pana in 2021.