RO HU EN DE FR

Ateliere de ceramică și pictură pentru copii și tineri

Număr voturi
185

O scurtă descriere a inițiativei RO

Prin inițiativa grupului nostru dorim să organizăm o serie de ateliere dedicate copiilor și tinerilor din cartierul Mărăști. Este cunoscut faptul că pe parcursul verii, cei mai mulți copii nu au un program în timp ce părinții lor sunt la muncă, cu atât mai puțin unul cu caracter educativ și de socializare. Pentru a rezolva această problemă, propunem organizarea a două ateliere, unul de ceramică și unul de pictură pe sticlă. Fiecare atelier va avea o serie de 8 ședințe a câte două ore. Atelierele se vor desfășura săptămânal în perioada 20 iunie - 10 august 2015. Pentru organizarea cu succes a atelierelor, vom apela la o persoană calificată. Trei membri ai echipei Reactor se va implica în mod voluntar în supravegherea cursurilor. De asemenea, vom forma un grup de voluntari format din echipa noastra și echipa Reactor pentru împărțirea materialelor de promovare. Numărul persoanelor implicate în mod direct va ajunge la aproximativ 90. Materialele necesare sunt: lut, vopsele, pensule, rame, sticlă. In urma finalizării acestor cursuri fiecare participant va pleca acasă cu o lucrare rezultată în urma muncii sale. Am ales spațiul Reactor deoarece e un spațiu ce are infrastructura necesară desfășurării unor astfel de cursuri și ne este pus la dispoziție gratuit. De asemenea, vom avea parte de o bună promovare prin mijloacele lor.